Clasa Amfibieni

Broasca de aur

   

    Generalități. Broscuța aurie sau Broasca de aur, în limba spaniolă este cunoscută ca Sapo Dorado, iar în limba engleză Golden Toad. Alte denumiri comune în engleză sunt Golden Toad of Monteverde,  Monte Verde Toad, Alajuela toad și Orange toad.  Este considerată specie dispărută. Broasca de aur ( Bufo periglenes), fiind de dimensiuni mici, a fost răspândită pe un areal de aproximativ 4 km², în zona de nord a orașului  Monteverde (Costa Rica). Este trist faptul că această specie a fost descrisă pentru prima dată în 1966 de catre herpetologul Jay Savage [1]. Iar la 15 mai 1989, a mai fost găsit un singur exemplar de sex masculin. Până în prezent nu a fost observat nici un exemplar în natură. Astfet Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN), a declarat Bufo periglenes ca specie dispărută, cauza fiind încălzirea globală și pierderea habitatului, factorul antropic, inclusiv și alți factori nefavorabili [2, 4].

    Taxonomia. Broasca de aur (Bufo periglenes, Savage, 1967 sau Periglenes Incilius), face parte din familia Bufonidae, care include cca. 500 de specii.

Regnul	Încrengătura	Clasa	Ordinul	Familia	Genul
Aninalia	Cordata	Amphibia	Anura	Bufonidae	Bufo

    Această specie mai are câteva sinonime în limba latină: Bufo periglenes,
Cranopsis periglenes, Ollotis periglenes [3, 5].

    Aspectul exterior. Masculii adulți măsurau până la 5 cm în lungime. Ei au fost descriși ca fiind ,,DayGlo golden orange”, și, spre deosebire de femele, pielea lor a fost strălucitore și luminoasă. Jay Savage a fost atât de surprins, cînd le-a văzut prima dată, nu a crezut că sunt reale. Jay Savage a spus următoarele : ,,Eu trebuie să mărturisesc că părerea mea inițială, atunci când le-am văzut a fost una de neîncredere și suspiciune că cineva întâtâmplător le-a înmuiat acele exemplare în vopsea de email”.

    Broastele prezentau un dimorfism sexual bine diferențiat. Broaștele de sex feminin erau mai mari decât masculii, și în loc de a fi de culoare portocaliu deschis, erau de coloare măsline închisă spre negru cu pete purpurii înconjurate de galben. La femelele cutia craniană era mai mare, decât la masculi, ridicându-se peste nivelul orbitelor (globii oculari), în timp ce la masculi cutia craniană era mai mică, și în general masculii erau mai mici [3].

Figura 1. Broscuța aurie (mascul) [3]     

  

      

  

Figura 2. Fecundarea broscuței aurii, mascul este sus și femela jos. [4].

    Habitatul și ecologia (modul de viață). Broasca de aur a fost răspândită în parte de nord a Republicii Costa Rica , pe o suprafata de aproximativ 4 km², la o altitudine medie de 1,500 de metri. În prezent este o rezervație naturală cunoscută sub numele Monteverde Cloud Forest Reserve, cu o suprafață de peste 10,500 ha. A fost fondată în 1972 [7].

    Durata medie de viață a aceste specii este necunoscută, dar alte specii de amfibieni din familia Bufonidae au o durata de viata medie de 10 - 12 ani.

 

Figura 3. Monteverde, Habitatul natural al Broscuței de aur. [7 ]

   

    Reproducerea. Momentul împerecherii broascuței de aur era primăvara în luna aprilie-mai când se sfârșea sezonul uscat. Bălțile din pădurile tropicale apărute în rezultatul ploilor era locul potrivit pentru reproducerea acestora. Se adunau în grupuri, timp de cinci - zece zile pentru împerechere, în apa de ploaie, acumulată la rădăcinile copacilor. Ultima dată reproducerea lor a fost documentată în aprilie-mai 1987, înainte ca specia să dispară.

    Totul se petrecea în felul următor. Pentru câteva săptămâni, în aprilie, după încheierea sezonului uscat și începerea celui umed, masculii se adunau în număr mare în apropiere de bălți de la sol în așteptarea femelelor. Aceștea luptau între ei pentru oportunitatea de a se împerechea până la sfârșitul sezonului scurt de imperechere.

    Masculii deseori depășeau numeric femelele, în unii ani raportul era 10 masculi la o femelă, astfel mulți masculi rămâneau singuri.

     Fiecare cuplu producea o cantitate enormă de ouă, circa 200 – 400 de ouă în fiecare săptămână, aceste broscuțe depuneau ouăle oriunde, deobicei în mediul acvatic, iar perioada de împerechere dura șase săptămâni. Fiecare ou avea aproximativ 3 mm în diametru. Larvele se dezvoltau aproximativ cinci săptămâni, în mediul acvatic, până  ajungeau la maturitate, ca apoi să părăsească bazinul acvatic.

    Ouăle de broască de aur, erau ca niște sferele de culoare negră și cafenie, fiind depuse în bazine mici, de multe ori nu mai mult de un centimetru adâncime. Mormolocii a apăreu în câteva zile, dar procesul de metamorfoză dura patru sau cinci săptămâni. În această perioadă, ei erau extrem de dependenți de condițiile meteo. Astfel precipitațiile mai abundente, ar fi spălat mormolocii pe dealurile abrupte, iar precipitațiile mai reduse, nu asigurau menținerea bălților în care se dezvoltau mormolocii, riscând să se usuce. Broaștele de aur au fost găsite întotdeauna la o altitudine între 1490 m și 1700 m.

    S. K. Jacobson și J. J. Vandenberg a efectuat un studiu în 1991, în Cordillera de Tilarán (Costa Rica). Ei au descoperit că broasca de aur se întâlnea frecvant din din martie până în iunie, perioada în care ploua. În anii 1977 și 1982, masculii depășeau  numeric femelele cu raportul de peste 8 la 1, în bazinele de reproducere. Masculii singuratici atacau perechile de două ori mai des, decât se atacau reciproc. Posibil dimensiunea corpului a masculilor, în comparație cu dimensiunea corpului femelelor, nu oferea un succes la împerechere, totuși împerecherea acestora avea loc, conform lui Jacobson și Vandenberg (1977). Înmulțirea și creșterea anuală a speciei fost observată cel puțin din 1977 până în 1990.

    În 1987, Martha Crump fiind ecolog și herpitolog, a avut norocul să vadă ritualul de împerechere a broascuței de aur. În cartea sa, In Search of the Golden Frog, ea a descris ca fiind ,,unul dintre obiectivele turistice cele mai incredibile pe care l-am văzut vreodată”, și a spus că arăta ca ,,statui, bijuterii orbitore pe podeaua  pădurii”. Pe 15 aprilie 1987, Crump a înregistrat în jurnalul ei de domeniu că a numărat 133 de broaste împerechindu-se într-un bazin acvatic. Iar cinci zile mai târziu, ea a asistat la uscarea bazinelor acvatice, atribuind aceste efectele fenomenelor El Niño și Oscilatia de Sud , ,,lăsând în urmă ouă deshidratate deja acoperite cu mucegai” Broscuțele au încercat să se împerecheze din nou în luna mai. Din cele 43.500 de ouă pe care Crump le-a găsit, doar 29 de mormoloci au supraviețuit la uscarea solului în pădure [3].

    Dispariția. Cauzele dispariției acestei specii pot fi diverse, una din cauze ar putea fi și însăși modul de viață și distribuția lor geografică limitată, dependența de precipitațiile atmosferice și rata mică de a ajunge la maturitate a putut duce la declinul populației. Broasca de aur, la fel ca cele mai multe specii de broaște, este foarte dependentă de apă pentru reproducere. Pielea lor porosă, permeabilă le face foarte sensibile la umiditate și temperatură. Trebuie de menționat că în 1987 a fost un an foarte secetos, ce a influiențat negativ asupra reproducerii  broscuței aurii.            

    Deși declinul populației a început pe la mijlocul anilor 1970 ca urmare a încălzirii oceanelor și atmosferei. Astfel ceața care menținea umiditatea aerului și solului la altitudinea habitatului broscuței de aur, a început să se formeze la altitudini mai mari decât înainte și cercetători cred că schimbările de acest gen au dus la focare de boli. În aer nu se acumula o cantitate suficientă de vapori pentru a forma o ceață deasă și caracteristică în ecosistemele naturale ale acestei specii. Astfel temperatura ma ridicată și evaporarea mai intensă a apei au modificat și presiunea constantă a aerului, toți acești factori erau responsabili de condensarea apei pe vegetație și în  sol. De asemenea fenomenul  El Niño și Oscilația de Sud au încălzit apa în bazinele de reproducere, aceasta a dus la condiții improprii pentru reproducere, precum ploi abundente și oscilațiile pH-lui ridicat în apă. Toți acești factori au dus în cele din urmă la dispariția populației endemice a broaștelor aurii.
    Un alt factor limitativ a fost afectarea populației de către ciupearca Batrachochytrium dendro-batidis. Aceasta ciupercă parazitând broscuțele de aur, face ca pielea amfibiilor să devină groasă, o schimbare care este mortală, deoarece,  amfibienii absorb apa și saruri prin piele. Iar în cele din urmă, aceasta le sufoca. 

    Un studiu mai recent susține ipoteza că de dispariția acestei specii se face fenomenul El Niño și răspândirea speciei de ciupearcă Batrachochytrium dendrobatidis. Datorită  fenomenului El Niño, această ciupercă s-a răspândit și mai mult afectând puternic populația endemică de broscuțe. Totodată se mai confirmă că anii 1986-1987 au fost cei mai secetoși din ultimii o sută de ani înregistrați în Monteverde, totuși aceste condiții uscate erau încă în intervalul de variabilitatea normală a climei. Noul studiu a arătat că Batrachochytrium dendrobatidis sa răspândit din cauza condițiilor uscate cauzate de El Niño [3, 6].

    Încă un factor limitativ pentru specia dată a fost defrișarea pădurilor. Foarte probabil că anunme acest factor a dus la distrugerea echilibrului ecologic în habitatul natural al speciei.  Este necesar de menționat că Republica Costa Rica, în anii ,,70”  al sec. XX, se confrunta cu defrifări masive, de la cele mai mari rate în lume, între anii 1973 – 1989. Însă a reușit cu succes să diminueze defrișările, până la aproape de zero în 2005. Actualmente, aproximativ 25% din suprafața sa terestră reprezintă Parcuri Naționale [6].

    Dar dacă observăm, declinul populației broaștei de aur și dispariția acesteia se încadrează în perioada cu cele mai mari defrișări din țară. Bufo periglenes așa și nu a mai fost observată în natură.

    În perioada dintre descoperire și dispariția speciei, broasca de aur a fost activ prezentată pe afișe de promovare a biodiversității din Republica Costa Rica, dar din păcate fără succes.

    În primăvara anului 1987, un biolog american, care a venit la Cloud forest, special pentru a studia broaștele a numărat 1500 de exemplare în bălțile temporare de reproducere. Acea primăvară s-a dovedit a fi neobișnuit de caldă și uscată, iar majoritatea bălților s-au uscat, înainte ca mormolocii să ajungă la maturitate. Peste un an (1988), a fost un mascul solitar, iar la o distanță de câțiva kilometri s-a observant 7 masculi și 2 femele. Iar pe 15 mai, 1989, a mai fost observant un mascul solitar, aceasta fiind și ultima observație a specie [3].

Bibliografie

1.  Вымершие виды животных. Тема: Фотографы » Красивое фото  23-08-2011, 08:14. art-assorty.ru/136-vymershie-vidy-zhivotnyh.html  (vizitat la 24.05.2014).

2.    Черная книга вымерших животных. dic.academic.ru/dic.nsf/ruwiki/1192621 (vizitat la 24.05.2014).

3.   Broasca de aur. De la Wikipedia, enciclopedia liberă. en.wikipedia.org/wiki/Golden_toad (vizitat la 21.06.2014).

4.   Золотая жаба. ru.extinct-animals.wikia.com/wiki/Золотая_жаба (vizitat la 21.062014)

5.    Periglenes Incilius. www.iucnredlist.org/details/3172/0 (vizitat la 21.06.2014).

6.      Costa Rica. Flora și fauna. De la Wikipedia enciclopedia liberă en.wikipedia.org /wiki/Costa_Rica (vizitat la 22.06.2014).

7.    Monteverde Cloud Forest Reserve. De Wikipedia, enciclopedia liberă. en.wikipedia.org/wiki/Monteverde_Cloud_Forest_Reserve (vizitat la 22.06.2014).